3 numere de urmărit: inflația din Marea Britanie mocnește, sentimentul ZEW, vânzările din retailul american

James Picerno, editor/analyst / CapitalSpectator.com

​- Decelerarea presiunii prețurilor din Marea Britanie se apropie de final

- Creșterea economică a Germaniei pare să încetinească

- Patru luni la rând de câștiguri pentru vânzările cu amănuntul din SUA

Raportul despre inflația din Maria Britanie de azi va arăta probabil că decelerarea recentă a presiunii prețurilor a trecut și acum se stabilizează, dacă nu cumva crește puțin. Între timp, slăbiciunile din ultima vreme ale Eurozonei vor intra din nou sub lupă cu update-ul cifrelor sentimentului economic pentru Germania via ZEW. În Statele Unite, raportul pe luna iunie al vânzărilor din retail va fi analizat cu atenție pe TradingFloor, în parte și pentru că va aduce noi indicii legate de trendul macro chiar înainte de declarația bianuală susținută de președinta Rezervei Federale, Janet Yellen, despre politica monetară, în fața Congresului, azi la 14:00 GMT.

Marea Britanie: Indicele Prețului de Consum (08:30 GMT) În 2014, inflația a fost sub ținta Băncii Angliei, de 2,0%, acordând factorilor de decizie puțin mai multă libertate de a lăsa dobânzile la minime istorice. Creșterea de 1,5% year-over-year a indicelui prețului de consum (CPI) în mai este notabilă atunci când luâm în considerare că decelerarea de la 2,7% nu mai devreme de septembrie trecut a fost însoțită de o redresare puternică a câtorva trenduri macro cheie, inclusiv o redresare a pieței muncii și o creștere puternică a prețurilor caselor. Dar ne aflăm, probabil, la finalul decelerării inflației. Asta nu înseamnă că Marea Britanie este pe cale să treacă printr-o creștere bruscă a ritmului anual al CPI, însă există argumente rezonabile pentru ca investitorii intraday pe platforma Saxo Trader sau pe alte instrumente de tranzacționare online Saxo Bank să se aștepte ca creșterea de 1,5% de luna trecută să marcheze cel mai jos punct până la următoarea recesiune, care nu se zărește deloc.

 

Proiecția majoritară vede update-ul de azi despre inflația pe luna iunie indicând un ritm puțin mai rapid: 1,6%. Este posibil ca inflația din Marea Britanie să rămână sub 2% în lunile ce urmează, deși la un ritm de creștere lent. Ca atare, o creștere progresivă a ratei anuale a CPI în comunicatul de azi va fi un nou reminder, deși unul subtil, că o nouă fază a înăspririi politicii pentru Marea Britanie se apropie.

 

Germania: Sentimentul economic ZEW (09:00 GMT) Dezbaterea despre economia Eurozonei – este în recesiune din nou? S-a terminat ultima recesiune? Toate acestea vor fi puse pe tapet din nou datorită update-ului pe luna iulie a rezultatelor lunare ale sondajului ZEW pentru Germania (și echivalentul său din Eurozonă, ce va fi publicat de asemenea la 9:00 GMT).  Conform acestui set de date, citirea curentă a celei mai mari economii din Europa a continuat să se îmbunătățească anul acesta, în timp ce perspectiva pe termen scurt s-a deteriorat. Această divergență nu poate să dureze prea mult. Ceva trebuie să cedeze, cum s-ar spune, și deci fie optimismul, fie pesimismul vor domina în curând. Între timp, ce ar trebui să înțelegem din semnalele contradictorii?

“Economia Germaniei este deocamdată într-o formă foarte bună, dar creșterile ulterioare devin dificile”, a notat președintele ZEW în raportul de luna trecută. “Am avut parte de un prim trimestru puternic în 2014 datorită condițiilor meteo favorabile, dar semnalele îndică faptul că al doilea trimestru va fi mai slab.”

Probabilitatea ca motorul de creștere al Europei să încetinească dă naștere unor noi complicații pentru Europa pentru că Franța pare a fi prinsă într-o nouă cădere. Update-urile Markit pe luna iunie a sondajelor PMI pentru retail, servicii și manufactură arată că economia Franței este în diferite stadii ale contracției.
Update-ul de ieri al producției industriale din Eurozonă pentru luna mai nu este nici el încurajator. Producția a căzut cu 1,1% de la o lună la alta, ajustând creșterea year-over-year la ceva ce e aproape de stagnare – 0,5%, cea mai mică valoare din octombrie trecut

După cum
 notam în articolul de luna trecută, Centrul pentru Cercetări în Politici Economice (CEPR) a fost sceptic că recesiunea din Eurozonă a luat sfârșit. Asemenea preocupări par să crească. “S-ar putea argumenta că tentativa de redresare în zona euro a ajuns la o oprire abruptă,” a avertizat Credit Suisse într-o notă de documentare de luni. Pentru a decide dacă acest lucru e adevărat, va mai fi nevoie de o rundă sau două de date concrete, deși cifrele ZEW de azi vor fi citite cu atenție de cei care investesc pe stock markets și bond markets, Forex, futures, perechi valutare, metale prețioase, equities pentru a ști la ce să se aștepte. 

 
SUA: Vânzările cu amănuntul (12:30 GMT) Cheltuielile de consum din acest an au indicat o creștere mai puternică în comparație cu ce s-a înregistrat în istoria recentă. Deși comparația lunară s-a mai relaxat în mai la o creștere de 0,3% - cea mai lentă din ianuarie – vânzările cu amănuntul au înregistrat patru luni la rând de creșteri lunare. Este cel mai puternic ciclu de patru luni din 2011 încoace. 

Lumea așteaptă o nouă lună cu creșteri din raportul pe luna iunie, publicat azi. Proiecția majoritară vede o creștere de 0.6% a cheltuielilor în retail de luna trecută față de luna mai – dublul ratei creșterii în mai. Este în acord cu modelarea noastră econometrică. Un motiv al prognozei optimiste este întărirea continuă a vânzărilor auto din ultima vreme. Avem, de asemenea, și informații mai avansate din cifrele săptămânale ale vânzărilor lanțurilor de magazine, care au anunțat o creștere sănătoasă în iunie. Concluzia: argumentele sunt solide pentru a ne aștepta ca vânzările din retail pentru luna iunie să crească pentru a cincea lună la rând.

Veștile bune de pe frontul de retail vor pune, probabil, o nouă presiune pe Trezorerii. Într-adevăr, subiectul dobânzilor și al momentului unei prime creșteri a politicii dobânzilor va fi principal azi când Yellen susține o declarație în fața Congresului, începând cu ora 14:00 GMT. Opinia dominantă în acest moment este că banca centrală nu va începe să-și mărească dobânda cheie până la mijlocul lui 2015, cel mai devreme. Dar acest lucru s-ar putea schimba dacă datele din vânzările retail de azi vor aduce o creștere surpriză. În acel caz, comentariile lui Yellen de azi  ar putea deveni considerabil mai influente decât ne-am așteptat pentru a impulsiona șansele emițătorilor de bonduri.



Continuati
Apăsând pe Continuati, sunt de acord cu Termenii de utilizare şi accept ca Saxo Bank A/S sau orice persoană din Grupul Saxo Bank să mă contacteze telefonic sau prin e-mail cu informaţii despre produse financiare şi servicii şi să-mi ofere asistenţă la utilizarea oricăreia din ofertele grupului Saxo Bank

Contactati Saxo Bank

Daca aveti nevoie de informatii suplimentare in legatura cu deschiderea unui cont sau daca ati intampinat anumite dificultati in incercarea de a deveni clientul nostru, va rugam sa ne contactati.
 
Număr gratuit:
0800 895 526
 
Telefon:
+357 250 21 121
​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​
FOREX Demo gratuit