3 numere de urmărit: sentimentul NFIB din SUA, vânzările din lanțurile de magazine, locurile de muncă din SUA

James Picerno, editor/analyst, CapitalSpectator.com​​

• Janet Yellen ține discursul inaugural în fața Congresului

• raportul pe slujbele din SUA dă fiori reci

• cifrele pe cheltuielile consumatorilor sunt cruciale

Marțea nu prea sunt rapoarte pentru zona Euro, dar sunt câteva cifre pentru SUA care ne vor oferi o imagine mai corectă asupra felului în care merge sau nu economia americană. Primul este raportul pe indicele de optimism al afacerilor mici, National Federation of Independent Business (NFIB), urmat de estimarea săptămânală a vânzărilor din lanțurile de magazine și de sondajul guvernamental privind locurile de muncă și veniturile de pe piața muncii (JOLTS). Să fim atenți, pe TradingFloor, la discursul de azi al lui Janet Yellen, noul președinte al Băncii Federale, în fața Congresului la 15.00 GMT – prima dezbatere publică a ei cu Guvernul pe tema politicii monetare. Va fi interesant să vedem cum va reacționa piața de capital. În această notă, s-ar putea să vedem un transcript al remarcelor sale introductorii în avans, poate chiar la 13.30 GMT, via rubricii testimony corner de pe site-ul Băncii.

 

Indicele NFIB pe optimismul afacerilor mici din SUA (12.30 GMT) Raportul de vineri pe locurile de muncă a adus din nou spectrul decelerării pe piața muncii care, desigur, ar crea o mișcare potrivnică asupra economiei. Investitorii intraday pe platforma Saxo Trader sau pe alte instrumente de tranzacționare online Saxo Bank trebuie să decidă dacă e un risc care merită să ne îngrijoreze, parțial pentru că argumentul legat de vremea dură e destul de convingător. Un mod de a decide dacă vremea a contribuit în vreun fel sau nu este să ne uităm la măsurătorile sondajului care, în teorie, n-ar trebui victimizat din motive meteorologice. Cu aceste lucruri în minte, raportul de azi de la NFIB ne va ajuta să interpretăm rata scăzută de creare de locuri de muncă din ultima vreme. O lună mai târziu, trendul din micile afaceri sugera precauție, potrivit raportului Automatic Data Processing (ADP). Companiile cu 50 sau mai puțin angajați au creat doar 75.000 de locuri de muncă în plus în ianuarie față de luna trecută, potrivit celui mai recent update ADP. 

Scăderea bruscă a creșterii din ultimele luni sugerează că indicele NFIB ar putea întoarce trendul în estimarea de azi pe ianuarie. De fapt, economiștii prezic că acest prag al sentimentului pe micile afaceri va scădea până la 93.4 luna trecută – un declin marginal față de valoarea pe decembrie. Dacă prognoza se adeverește, vom avea un argument în plus să credem că piața muncii a suferit temporar din cauza problemelor iernii și nu din cauza unor probleme mai adânci.

 

Vânzările din lanțurile de magazine SUA (12.45 GMT) Raportul de săptămâna asta poate fi comparat cu un canar într-o mină de cărbune. Dacă există probleme latente în economia americană, am putea vedea crăpăturile macro mai devreme via cheltuielile reduse ale consumatorilor. Acum, cei care investesc pe stock markets și bond markets, Forex, futures, perechi valutare, metale prețioase, equities, trebuie să se concentreze pe rapoartele de azi de la International Council of Shopping Centers (ICSC) și pe indicele Goldman Sachs pe vânzările sptămânale din lanțurile de magazine.

Schimbările săptămânale ale acestui prag sunt de obicei prea volatile pentru a putea trage niște concluzii generale, însă trendul anual e mai aproape de a furniza o imagine corectă asupra sentimentului consumatorului, bazându-se pe date fundamentale. Raportul de azi ar putea fi și mai valoros pentru a vedea dacă sunt ceva nori la orizont. În raportul de săptămâna trecută, trendul s-a mai înmuiat: vânzările anuale au fost liniare în săptămâna cu 1 februarie. E cel mai slab rezultat în comparațiile anuale din istoria recentă și ar putea fi un semnal de alarmă pentru ceea ce va veni. Dar, să ne amintim de factorul “vreme”. Cum spunea și economistul Michael P Niemira de la ICSC: “La finalul celei de-a treia săptămâni cea mai plină de zăpadă din ultimii 23 de ani, în ultima săptămână a anului fiscal, vânzările au crescu puțin, dar pe comparația anuală arată liniar”. El a adăugat că vremea severă a “tăiat pofta de shopping a consumatorilor”.

Dacă vremea este adevăratul vinovat pentru aceste evoluții modeste, am putea vedea niște cifre mai mari în raportul de azi. Ped e altă parte, un al raport slab (sau unul care ar arăta că valorile anuale s-au contractat un pic) tot nu ar însemna neapărat că vin vremuri grele. Dar un lucru e cert: viitorul bearish va prinde contur dacă datele de azi ne vor dezamăgi. În schimb, un raport mai slab va influența perspectiva asupra raportului de joi, cheltuielile calculate de guvern pe baza raportului pe vânzările retail.

 

Raportul privind locurile de muncă și veniturile de pe piața muncii SUA (15.00 GMT) Deja știm că rata de creare a locurilor de muncă a fost relativ slabă în ultima vreme iar raportul JOLTS de azi nu va releva ceva ce nu cunoaștem. De fapt, raportuld e azi, ca de obicei, e în urma celui privind numărul de angajați cu o lună.  Cu toate acestea, datele JOLTS ne-ar putea furniza indicii despre cum, sau dacă vremea a jucat vreun rol în declinul recent de pe piața muncii.

Raportul de azi acoperă piața muncii pe decembrie, care a fost prima lună din cadrul recentei decelerări. Angajările pe ianuarie, publicate săptămâna trecută, au adus ceva îmbunătățiri, dar nu suficiente să credem că drumul va continua cu probleme. Întrebarea este: cum se compară locurile de muncă disponibile în decembrie cu cele din luna precedentă? După cum vedeți în graficul de mai jos, numărul de slujbe ofertate a crescut în lunile trecute, chiar dacă într-un ritm lent. Cu toate acestea, trendul e încurajator.

Privind, totuși, către datele slabe ale numărului de angajări nu ar fi deloc surprinzător să vedem estimarea de azi un pic redusă.

O scădere dramatică ar fi îngrijorătoare pentru că ar sugera că a fost mai mult decât vremea la originea creșterii modeste a ofertei de muncă la sfârșitul anului trecut. Cum am putea defini “scădere dramatică”? Estimarea noastră: o scădere sub 3.8 milioane (cam nivelul din iulie trecut) ar semnala faptul că piața muncii se confruntă cu probleme care nu vor fi ușor rezolvate în primăvară. O scădere care ar menține totuși cifra peste 3.8 milioane ar face lumea să se întrebe în continuare care va fi imaginea de ansamblu a pieței muncii în viitorul apropiat.



 

Continuati
Apăsând pe Continuati, sunt de acord cu Termenii de utilizare şi accept ca Saxo Bank A/S sau orice persoană din Grupul Saxo Bank să mă contacteze telefonic sau prin e-mail cu informaţii despre produse financiare şi servicii şi să-mi ofere asistenţă la utilizarea oricăreia din ofertele grupului Saxo Bank

Contactati Saxo Bank

Daca aveti nevoie de informatii suplimentare in legatura cu deschiderea unui cont sau daca ati intampinat anumite dificultati in incercarea de a deveni clientul nostru, va rugam sa ne contactati.
 
Număr gratuit:
0800 895 526
 
Telefon:
+357 250 21 121
​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​
FOREX Demo gratuit