3 numere de urmărit: indicele CPI din India, balanța bugetară a SUA, indicele RICS pe prețul caselor din UK

James Picerno, editor/analyst, CapitalSpectator.com​

Trei rapoarte vor reține astăzi atenția investitorilor pe piața de capital, într-o zi destul de lipsită de vești economice importante. Un nou raport al inflației în India va fi așteptat cu interes, din moment ce veștile de azi sunt primul update al inflației de la schimbarea președintelui băncii centrale a Indiei, săptămâna trecută. Mai târziu, vom vedea recentele evoluții ale balanței bugetare americane și ale prețurilor caselor în Marea Britanie.

Indicele prețurilor de consum în India (12:00 GMT): Raghuram Rajan, consilierul șef pe probleme economice al ministrului de finanțe indian și fost profesor de economie la University of Chicago, a fost numit săptămâna trecută la cârma băncii centrale indiene, Banca de Rezerve a Indiei (BRI). Fostul economist șef al FMI preia șefia băncii într-o perioadă plină de provocări pentru economia Indiei. Creșterea încetinește și inflația crește – o combinație toxică, dacă vor persista ambele trenduri. Datele noi care vor apărea pe aceste fronturi azi vor privi inflația prețurilor de consum (CPI) și producția industrială. CPI va atrage mai mult atenția lui Rajan. Așa cum scria în 2008 într-o carte semnată ca și co-autor (pdf), scopul primordial al unei bănci centrale e să administreze inflația. “Dar banca centrală este de asemenea răspunzătoare, în cercurile politice și publice, de stabilitatea ratelor de schimb”, scria în carte. “Ce e greșit în asta? E simplu: încercând să facă prea multe dintr-o dată, BRI riscă să nu reușească nimic bine”.

După acest standard, investitorii pe platforma Saxo Trader sau pe alte instrumente de tranzacționare online Saxo Bank se pot aștepta ca Rajan să acorde prea puțină atenție rupiei, care a slăbit considerabil în raport cu dolarul în ultimul an. Poate că marea parte a perioadei de devalorizare a trecut. Raportul valutar USDINR s-a stabilizat recent, în mare parte datorită faptului că BRI a intervenit pe forex markets. Având în vedere că Rajan se va concentra doar pe responsabilitățile ce revin unei bănci centrale, un broker de pe stock markets sau bond markets s-ar putea întreba dacă declinul rupiei indiene versus dolarul american ar putea să continue, daca BRI va refuza să acorde atenție inflației. Deocamdată, există motive să fim optimiști. Inflația bunurilor en-gros, pe care BRI o folosește ca țintă primară, a crescut la 4,9% în luna iunie, măsurată pe baze anuale. BRI a declarat că ținta e să o păstreze sub 5%. Trebuie să ținem cont și de faptul că inflația de consum, care reflectă o pondere mai importantă în domeniul sensibil … politic al nivelului prețurilor de consum, a urcat vertiginos spre 9,9% în luna iunie, considerabil mai mult decât precedenta măsurătoare, de 9,3%. Economiștii cred că că nivelul va rămâne sub pragul psihologic de 10%, deși o surpriză “ascendentă” azi ne-ar transmite un semnal clar, dacă investim intraday în currency, forex, futures, că Rajan va juca până la urmă cartea durității monetare. 


Balanța bugetului federal SUA (18:00 GMT): Ne mutăm atenția pe Wall-Street, pe stock markets și bond markets de peste Ocean. Subiectul birocrației din mecanismele bugetare a devenit exploziv în cercurile politice de la Washington. Orice dezbatere despre cheltuieli și datorii îi inspiră pe unii republicani din Congres să se gândească la măsuri extremme, cum ar fi reduceri masive de cheltuieli, chiar dacă asta înseamnă blocarea guvernului în cazul în care un asemenea plan devine imposibil. Cifrele ne spun, însă, o poveste mai încurajatoare. Deficitul scade și trendul e să scadă și mai mult.

Diferența reprezintă doar 4% din PIB, iar Bloomberg prognozează că se va reduce la 3,14% în 2014. “Când ne uităm la proiecțiile pe deficit și datorie ca procentaj din PIB, nu constatăm probleme”, spunea un economist de la Bloomberg.

Trendul recent în datele bugetare ale Trezoreriei sugereaza asta. Bazându-ne pe ce s-a întâmplat anul trecut, numerele urcă, cu încasările din vânzarea de capital depășindu-le pe plățile pe achizițiile de obligațiuni de stat, datorită taxelor mai mari pe salarii (inclusiv o nouă mărire a taxelor pe salariile mari) și o reducere a cheltuielilor lunare. Datele analizate lunar sunt subiect de dezbatere din cauza distorsiunilor ce pot apărea frecvent, deci e periculos să extrapolăm. Cu toate acestea istoria recentă a arătat că toate discuțiile “apocaliptice” legate de buget sunt generate mai degrabă de politică și nu e de datele economice.


Indicele RICS pe prețul locuințelor UK (23:01 GMT): Economia Marii Britanii continuă să arate semne convingătoare de revenire. Săptămâna trecută, am avut o creștere peste așteptări a producției industriale pe luna iunie. Cifra în creștere urmează unor rapoarte sim​​​ilare apărute lunile trecute. Raportul de azi emis de Royal Institution of Chartered Surveyors (RICS) va furniza noi date privind procentul de operatori imobiliari care vor raporta prețuri mai mari ale locuințelor. Trendul recent al seriei a fost încurajator, ceea ce ne arată că aceste date se aliniază altor rapoarte din zona imobiliară rezidențială. În raportul pe luna iunie, sondajul arăta că prețurile caselor în Marea Britanie au crescut cu cea mai mare viteză din ultimii 3 ani. Valoarea plus-21, mai mare față de plus-5 din luna trecută, arată că tot mai mulți operatori raportează prețuri mai mari, ceea ce e bine pentru piața de proprietăți și pentru economie, în general. Într-adevăr, prețul caselor din Anglia și Țara Galilor a crescut la un nivel record luna trecută, portivit unui raport de săptămâna trecută al  LSL/Acadametrics. Datele RICS sunt un pic mai… fierbinți decât cifrele LSL/Acadametrics, ceea ce sugerează că am pute vedea o oarecare “răcire” în raportul de azi. Dar e total justificat să afirmăm, pe TradingFloor.com, că suntem în fața unui trend general bullish, iar cifrele pe luna iulie nu vor contrazice această afirmație.​ 




Contactati Saxo Bank

Daca aveti nevoie de informatii suplimentare in legatura cu deschiderea unui cont sau daca ati intampinat anumite dificultati in incercarea de a deveni clientul nostru, va rugam sa ne contactati.
 
Număr gratuit:
0800 895 526
 
Telefon:
+357 250 21 121
​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​​
FOREX Demo gratuit