3 numere de urmărit: balanța comercială a Germaniei, creditele din SUA și ședința FOMC

  • e de așteptat ca surplusul comercial al Germaniei să crească  
  • va continua vremea rea să afecteze construcțiile de noi locuințe în SUA?
  • întâlnirea FOMC va fi monitorizată pentru semnale hawkish 

Balanța comercială a Germaniei (06:00 GMT): Criza Rusia – Ucraina a fost lipsită de mari dramatisme, cu excepția, desigur, a anexării Crimeii. Dar e prea devreme să eliminăm riscul unei situații cu destabilizare continuă pentru aspectul macro al Europei. Așa cum a raportat Destatis săptămâna trecută, “Rusia este fără îndoială un parte​ner major comercial al Germaniei”. Unu din 10 exportatorii germani a declarat Rusia printre clienți, iar 75% dintre aceste companii vând către partenerul din est aproximativ 25% din mărfuri. Întrebarea pe care ne-o punem, pe TradingFloor, este dacă turbulențele regopolitice recente au vreun efect evident asupra mașinăriei de export a Germaniei? 


Raportul de azi pe performanțele comerciale ale Germaniei nu ne vor spune prea multe despre efectele crizei – va trebui să așteptăm alte rapoarte care vor reflecta mai complet eventualele repercusiuni. Cifrele de azi vor arăta însă, investitorilor intraday pe platforma Saxo Trader sau pe alte instrumente de tranzacționare online Saxo Bank,  cât de mult a crescut exportul german înainte de criza declanșată de invazia Rusiei în Crimeea. În raportul pe ianuarie, exporturile au crescut cu un ritm puternic, de 2%. Dar importurile au crescut și mai mult, ceea ce a dus la un surplus comercial de 17.2 miliarde de euro. Mai mulți economiști de pe piața de capital sunt de părere că exporturile vor crește din nou în raportul de azi, la un nivel mai mare decât cel al importurilor. Superficial, am putea spune că e o veste bună pentru exportatorul numărul unu al Europei. Dar veștile încurajatoare pentru Germania  sunt sub o umbră de incertitudine generată de felul în care fatorul Rusia va influența comerțul în lunile ce vin. 

 

Aplicațiile pentru credite MBA în SUA (11:00 GMT): Judecând după trendul crescător al prețurilor locuințelor, revirimentul imobiliar din SUA continuă. Prețurile au crescut 12.2% în comparația anuală pe luna februarie, potrivit indicelui CoreLogic Home Price. “Odată ce a început sezonul de cumpărări, prețurile continuă să fie solide”, spune​ Mark Fleming, economist șef la CoreLogic. 

Se poate, dar construcția de locuințe a lăsat-o cam moale în ultima vreme, sugerând că piața imobiliară s-ar putea îndrepta către o tranziție mai zdruncinată către evul mediu. Numărul șantierelor noi a scăzut în februarie pentru a treia lună consecutiv, deși analiștii spun că o vreme dură este sursa slăbiciunilor, nu un fenonem ciclic. Teoria va fi din nou testată când va apărea update-ul pe martie, săptămâna viitoare. 

Între timp, cei care investesc pe stock markets și bond markets, Forex, futures, perechi valutare, metale prețioase, equities, vor avea noi informații prin raportul săptămânald e azi pe aplicațiile la credite. Riscul principal pentru piața imobiliară constă în dobânzile la împrumuturi. Până acum, dobânzile au rămas stabile, cu media pe un împrumut de 30 de ani situându-se undeva în jur de 4% în ultima lună. Cu toate acestea, aplicațiile pentru împrumuturi au scăzut ușor în ultimele două săptămâni, deși au crescut mult la mijlocul lui martie. Va fi interesant să vedem cum se vor situa numerele de azi, parțial pentru a testa ideea că achizițiile de case vor crește odată ce vremea va fi mai bună. 


Ședința FOMC a Băncii Federale a SUA (18:00 GMT): Trendul de pe piața muncii s-a îmbunătățit, potrivit celor mai recente date. Angajările non-agricole din februarie și martie au crescut cu o rată mult peste cea din ianuarie. Între timp, media pe patru săptămâni a cererilor de șomaj a scăzut luna trecută, scăzând la cel mai jos nivel din septembrie 2013 încoace. Există, de asemenea, semne bune de peste tot din economie, inclusiv semne de expansiune din manufactură și servicii, portivit datelor ISM. Sunt cifrele mai bune o sursă de inspirație pentru șoimi pentru a-și promova politicile mai dure? Deși nimeni nu așteaptă o schimbare dramatică în atitudinea băncii prea curând, există marginal anumite tendințe de a scoate de pe piață acei “easy money”. 

Economistul Tim Duy, un analist veteran al activității băncii federale, a scris luna asta că reședinta băncii, Janet Yellen, și “porumbeii care au mai rămas încep să piardă lupta politică internă, făcând loc șoimilor”. Între timp, recenta plecare a doi membir FOMC deschide ușa intrării unor noi șoimi în amestecul politic necesar votului noilor măsuri. 

Să ne aducem aminte că, la întălnirea de luna trecută a FOMC, Yellen a spus că banca centrală ar putea începe să crească dobânda după 6 luni de la sfârșitul programului de achiziții. Acum câteva zile a declarat, însă, că Banca Federală dorește să “rămână determinată” să susțină momentul bun al pieței muncii pentru cât mai mult timp. E acesta un semn că politica monetară va rămâne așa cum e mai multă vreme decât a indicat la ultima ședință FOMC? Publicarea minutelor ședinței ar putea aduce puțină lumină pentru a decide dacă există cu adevărat un ton mai hawkish în politica monetară a SUA, zilele acestea. 


Continuati
Apăsând pe Continuati, sunt de acord cu Termenii de utilizare şi accept ca Saxo Bank A/S sau orice persoană din Grupul Saxo Bank să mă contacteze telefonic sau prin e-mail cu informaţii despre produse financiare şi servicii şi să-mi ofere asistenţă la utilizarea oricăreia din ofertele grupului Saxo Bank
FOREX Demo gratuit